REZERVATII NATURALE

- Rezervatia Dealul Lempes -

Complexul Dealul Lempes se incadreaza in categoria rezervatiilor botanice. Acest complex constituie o componenta tipica a mediului natural original din Depresiunea Brasovului si are o valoare stiintifica de necontestat.
Rezervatia se gaseste pe teritoriul administrativ al comunelor Harman si Sanpetru, fiind amplasata pe Dealul Lempes, cunoscut si sub numele de Dealul Cetatii. Suprafata rezervatiei este de 274,5 ha. A fost inscrisa in lista zonelor naturale protejate, de interes national, sub numele Dealul Cetatii - Lempes.

Dealul Lempes este este unul dintre cei mai reprezentativi martori tectono-erozivi din Depresiunea Brasovului. Are aspectul unei culmi alungite pe directia nord-est si sud-vest, ce culmineaza cu Vf. Cetatii (704 m), prelungire a Muntilor Baraoltului, dincolo de valea Oltului care-i traverseaza. Acest aspect este dat si de alcatuirea petrografica: flis sistos-grezos, in care predomina calcare, conglomerate si gresii cretacice, ce se afunda sub sedimentele depresiunii, pentru a reapare la suprafata in Muntii Barsei. Pe sectiunile despadurite ale versantilor apar intense procese de ravenare.

Conditiile climatice sunt cele specifice depresiunilor, cu ierni geroase (media lunii ianuarie sub - 5 gr. C) si veri calduroase (peste 23 gr. C), atenuate oarecum de altitudinea mai ridicata a dealului.
Solurile predominante sunt cele brune-podzolite, mai groase in partea inferioara a versantului sudic si sud-estic.

Vegetatia reprezinta, prin asociatiile xerofile formate in postglaciar, acea componenta a mediului pentru care aceasta arie a fost declarata rezervatie naturala botanica. Alaturi de aceasta, in functie de roca, expunere si sol, culmea este acoperita cu paduri de esente diferite.
Pe versantul estic se dezvolta padurea de gorun, in asociatie cu jugastru, care acopera si creasta dealului.
Pe versantul nordic al dealului, padurea este mai bine dezvoltata, iar in interiorul ei sunt diseminate exemplare de tei, carpen si paltin de camp.
Pe versantul vestic, mai inclinat, predomina padurea de fag cu rare exemplare de brad, inlocuita, acolo unde pantele sunt mai domoale, cu padurea de carpen. Suprafete apreciabile sunt ocupate cu plantatii de pin negru, in care apar puieti de fag, gorun, paducel, salba moale si salba raioasa.
Pe versantul sudic si sud-estic, versant prelung pe care se afla speciile ce fac obiectul ocrotirii, cenozele componente pajistilor contin plante xerofile stepice. Se gasesc din abundenta doua specii de colilie, paius, rogoz pitic, la care se asociaza alte specii xerofile cum ar fi Koeleria gracilis, Stachis recta, Hyancithella leucophaea, Echium rubrum etc.
Arboretul este bine dezvoltat pe toti versantii si este format din paducel, salba moale, salba raioasa, sanger, corn, lemn cainesc, alun etc.
In plantatiile de pin negru cu mojdrean, pe versantul estic, se observa o regenerare a cenozelor stepice. Aici se dezvolta bine colilia, rogozul pitic, paiusurile, majoritatea lor fiind specii stepice si calcofile. Este remarcabila prezenta ruscutei in toate aceste cenoze - o specie tipic heliofila, un element stepic-continental.
In poienile de pe versantul estic, in compozitia floristica a cenozelor de pajisti se dezvolta ochiul sarpelui rosu, stanjenei, zambila salbatica etc.
Pe marginea padurii apar numeroase exemplare de frasinuta, porumbar, migdal pitic etc.
Aparitia vegetatiei de stepa in zona forestiera este conditionata atat de substratul constituit din microconglomerate calcaroase, cat si de expunerea sud-estica si de adapostul oferit de depresiune.
La acest bogat registru floristic se adauga si o fauna diversa, cu exemplare ocrotite de sorecar comun, acvila pitica si cerb.

- Rezervatia Mlastina Harman -

Aceasta rezervatie face parte din categoria siturilor naturale botanice, aici rezistand, datorita conditiilor topoclimatice si hidrologice, endemisme de specii relicte glaciare.
Mlastina Harman reprezinta un important etalon al mediului natural specific depresiunilor intramontane. Speciile ce supravietuiesc aici sunt martori ai istoriei fitogenetice locale, iar incadrarea zonei intre rezervatiile naturale ale judetului este pe deplin justificata.

Mlastina Harman este pozitionata in partea centrala a Depresiunii Brasovului, la limita estica a Tarii Barsei, pe terasa luncii Oltului, la altitudinea de 525 m. La nord domina prelungirile sudice ale Dealului Lempes.
Initial, rezervatia a fost declarata pe o suprafata de 8,0 ha, insa in urma unor lucrari de drenaj, mlastina s-a restrans la cca. 4,5 ha, dintre care 2,0 ha sunt ingradite, iar celelalte 2,5 ha sunt considerate zona tampon.

Prin pozitia ei in aria joasa a Tarii Barsei, Mlastina Harman este situata intr-un sector depresionar, traversat de cateva paraie (Husbav, Valea Morilor, Paraul de sub Coasta etc) si alimentata de numeroase izvoare reci (vara + 8,0 gr. C), ale caror ape au creat conditiile supravietuirii unor relicte glaciare. Terenul pe care se afla rezervatia este neted si are o geodeclivitate redusa, specifica luncii si teraselor de lunca. Din acest motiv, aici predomina formatiunile de pietrisuri rulante si nisipuri grosiere, printre care se afla lentile de miluri argiloase si argile.

Aflata in aria joasa a depresiunii, temperatura medie anuala este in jur de + 7 gr. C, dar in conditiile frecventei inversiunilor termice din sezonul rece, media lunii ianuarie se apropie de - 5,5 gr. C. Desi precipitatiile atmosferice sunt reduse, in solurile humicogleice din regiune sunt ape abundente, cu un chimism specific.
Pe langa reteaua hidrografica mentionata (Husbav, Paraul de sub Coasta, Valea Morilor), panza freatica se afla la numai 15-25 cm adancime, ceea ce favorizeaza excesul de umiditate. Pietrisurile si nisipurile din substrat favorizeaza circulatia activa a apelor.

Pe substratul format de pietrisuri si nisipuri se dezvolta o turba eutrofa de circa 1 m grosime. Printre numeroasele specii de plante care se regasesc aici, unele au coborat din regiunile mai nordice sau mai inalte in timpul perioadelor glaciare, au gasit conditii asemanatoare, favorabile lor, astfel ca au ramas aici si dupa indulcirea climatului si topirea ghetarilor. Ele au rezistat zeci de milenii, caci topoclimatul specific depresiunilor intramontane a fost prielnic: frecvente si intense inversiuni termice, in timpul carora temperatura aerului ajungea chiar sub - 30 gr. C, ingheturile putandu-se atfel mentine aproape 9 luni pe an, in perioada septembrie-mai.

Pe cuprinsul rezervatiei de la Harman au fost identificate pana in prezent peste 150 de specii relicte, dintre care unele de valoare stiintifica mondiala. In complexele cele mai umede se dezvolta bumbrezul, iar alaturi de el jimia, un endemic pentru Depresiunea Barsei, localizata doar in complexele mlastinoase de la Harman si Prejmer. Tot aici gaseste conditii de dezvoltare daria, relict glaciar care atinge la Harman cel mai sudic punct din lume.

Pe alocuri se gasesc tufe de Cladium mariscus, un alt relict glaciar cu un areal interesant: Eurasia, nordul Americii, sudul Africii si Australia.
Printre alte elemente nordice, care la Harman au arealul cel mai sudic din Europa, se pot enumera: Swertis perennis, Primula farinosa, Seseria coerules, Calamagrostis negleta (specii boreale).
Pe malurile paraielor din aceasta rezervatie se gaseste Ligularis sibirica f. araneess, specie boreala-eurasiatica, raspandita in special in Siberia.
In arealul mlastinilor mai apar exemplare de Molina coerulea, Triaphorum latifolium, Gentiana neumonate, G. cilicta, Drossera anglica, Utricularia vulgaris.

Rezervatia este relativ recent protejata, iar suprafata initiala a fost redusa prin drenajele efectuate. Starea actuala a rezervatiei este nesatisfacatoare, datorita drenajului efectuat in anii '60-'70, dar si din cauza pasunatului intensiv care s-a extins pana la marginea ochiurilor de apa, ducand la disparitia unor specii precum: Schoenoplectus setaceus L. Palla, Fritillia meleagris L., Callitriche verna L., Orchio incarnata L., etc.

Fritillia meleagris L. este denumirea stiintifica a lalelei pestrite, fritillus in latina insemnand tabla de sah, aluzie la patratelele brun-roscate ale plantei care alterneaza cu patratele de alte culori, dand impresia de pestrit; din acelasi motiv plantei i se spune popular si "bibilica". Planta mediteraneana, laleaua pestrita face parte din familia liliaceelor si este declarata monument al naturii, aflandu-se sub protectia legii in toate tarile europene.